marcel-hering

Interviu cu Marcel Hering, antrenor Limitless in Oradea

Marcel a descoperit sportul in clasa intai, cand a inceput sa joace fotbal. In paralel, a inceput sa aprecieze si fitness-ul si sa se pregateasca pentru a deveni antrenor. Desi jongleaza cu un job full time, o echipa de fotbal si antrenoratul pe cont propriu si in cadrul programului Limitless, nu concepe viata pentru sport si incearca sa le insufle si celor cu care lucreaza acest lucru, pe langa motivatie si multa voie buna.

Este mereu cu zambetul pe buze si considera ca un zambet este cea mai buna rasplata pe care o poate primi. Apreciaza spiritul de echipa si comunicarea, lucruri pe care le-a invatat jucand fotbal, dar si la facultate si la job-ul actual.

Cum ai ajuns sa practici sport si ce te-a motivat sa continui?

Sportivul din mine a fost descoperit devreme, inca din clasa I, atunci cand tatal meu m-a dus la o proba pentru o echipa de fotbal nou infiintata. De atunci, joc fotbal si asa am avut si primele tangente cu fitness-ul prin preparatorii fizici cu care am lucrat. Motivatia mea consta, in primul rand, in faptul ca sportul ma mentine sanatos, ma ajuta sa am un corp armonios si sa ma dezvolt atat pe plan profesional cat si spiritual.

Cat este motivatie si cat este ambitie in practicarea unui sport? Care din cele doua este mai importanta dupa parerea ta?

Consider ca ambitia este cea care precede motivatia, fiind mai degraba o trasatura de caracter. Pe parcursul vietii, atunci cand ai de infruntat o situatie sau pur si simplu cand ti-ai propus ceva maret de facut, ai nevoie de motivatie, aceasta fiind fie intrinseca fie primita dintr-o sursa externa, cum este un antrenor in cazul sportului, a fitness-ului. Cele doua, motivatia si ambitia, se afla intr-o stransa legatura si consider ca fiecare este la fel de importanta in acest amplu proces care duce la succes.

In cariera ta de antrenor, care este momentul pe care il consideri un succes, un exemplu pe care il dai celor cu care lucrezi?

Cel mai mare succes, care coincide cu momentul in care m-am simtit implinit ca antrenor, a fost incheierea primei luni de antrenamente cu primul meu client. La aflarea faptului ca eforturile sale incep sa dea roade, reactia acestuia, una de bucurie, de implinire, a fost un moment special pentru mine, mi-a dat o mare satisfactie.

De ce ar trebui sa ne apucam sa facem sport?

Exceptand faptul ca sportul ne ajuta sa avem un corp bine structurat, armonios, acesta inseamna in primul si in primul rand sanatate. Sportul previne aparitia bolilor cardiace si ne ofera un tonus optim pentru a ne putea desfasura toate activitatile cu zambetul pe buze.

Care sunt cele 5 sfaturi pe care le dai celor cu care lucrezi?

  • Sa fie seriosi
  • Sa fie perseverenti
  • Sa aiba incredere ca, atat timp cat muncesc din greu, rezultatele vor aparea cu siguranta
  • Sa aiba o alimentatie echilibrata
  • Sa fie mereu cu zambetul pe buze.  :-)

Care a fost cel mai bun feedback pe care l-ai primit de la un client?

Cel mai bun feedback il reprezinta increderea pe care clinetii cu care lucrez mi-o acorda si faptul ca dupa un antrenament ii vad plecand cu zambetul pe buze. Acesta este cel mai emotionant si cel mai imbucurator lucru pentru un antrenor, sa vada ca a contribuit cu ceva la schimbarea in bine a clientului sau.

Pe repede-nainte, cum arata o zi din viata ta? Dar meniul tau?

Ma trezesc la 7.15 si, dupa activitatile specifice diminetii, iau micul dejun. Imi place ca prima masa sa fie consistenta, de aceea, de multe ori, mananc lapte cu fulgi de ovaz si un mix de seminte. Pe urma, pana la ora 4 sunt la job-ul meu de zi cu zi, timp in care mananc iau o gustare (1-2 fructe) si pranzul care de cele mai multe ori contine o sursa de carbohidrati precum orez, cartofi fierti, paste, alaturi de o sursa proteica si o salata. Dupa terminarea job-ului, in zilele in care nu sunt la antrenamentele Limitless, ma duc la antrenamentele de la fotbal, inaintea carora mananc din nou un fruct. Seara, dupa ce ajung acasa, iau o cina usoara, o salata cu piept de pui sau branza. Pe tot parcursul zilei incerc sa ma hidratez cat de mult, atat din fructe, cat si consumand foarte multa apa.

Cu ce iti umpli timpul liber?

Imi place sa imi petrec timpul liber alaturi de cei dragi, vizionand filme sau emisiuni sportive la TV, iar la final de saptamana, de obicei, sunt programate meciurile echipei de fotbal din care fac parte.

Daca ar fi sa schimbi ceva la tine din punct de vedere al formei fizice, ce ti-ai recomanda?

Personal, ma simt extrem de bine in pielea mea, iar felul in care arat acum ma face fericit si ma ajuta sa fiu un om activ si vesel.

Spune-ne care sunt cele 5 lucruri care nu ar trebui sa lipseasca din geanta noastra de sport.

  • Echipament de sport adecvat
  • Ceas
  • Prosop
  • Apa, cat mai multa apa
  • Produse de igiena corporala.

Care sunt sunt sursele tale de informatie si inspiratie atunci cand e vorba de pregatirea fizica?

Am invatat o sumedenie de lucruri de la preparatorii fizici cu care am lucrat si de la antrenorii de fitness pe care i-am intalnit in cariera mea de fotbalist de pana acum, atat in tara cat si in straintate. Pe langa aceste surse imi place sa consult site-uri de specialitate, blog-uri si videoclipuri ale unor oameni consacrati din domeniu.

Care este urmatorul tau pas in cariera de antrenor?

Avand in vedere ca, pe langa activitatea de antrenor Limitless, mai am un job si practic si un sport, nu pot sa spun ca am o directie clar definita in acest domeniu, dar vreau sa ma bucur de fiecare zi, sa dau tot ce e mai bun din mine in fiecare loc in care ma aflu si sa am o cariera lunga in cadrul programului Limitless, un program care ma va ajuta sa ma dezvolt in continuare.

LEAVE A COMMENT

home-transformari

Transformari

Programele limitless schimba in bine corpul si spiritul. Dar mai ales perceptia despre sine.

Reusitele altora
home-povesti

Povesti

Motivatie si inspiratie. De la nutritionisti, psihologi, antrenori sau simpli oameni extraordinari.

Blog
home-transformatori

Transformatori

In filmul de transformare a vietii tale, limitless este regizorul, iar tu este vedeta.

Action

Incepe azi.

Completeaza formularul si vei fi contactat pentru a programa o vizita si a incepe experienta limitless in orasul tau.