Geana 2

Limitless people – Geanina Ilie

Geanina este ambasadoare Limitless în Alba Iulia și spune despre ea că este întotdeauna plină de energie, întocmai ca un iepuraș Duracell. Între meseria de antrenor și cea de mamă, își face timp să lucreze ca voluntar în cadrul unui serviciu medical de urgență de elită: SMURD. Indiferent de cauza care o animă, Geanina este una din acele persoane care se implică total, aducând un plus de energie și motivație echipelor în care se integrează. Noi am reușit să o prindem într-o pauză și să îi adresăm câteva întrebări despre acele lucruri care o determină să se autodepășească în fiecare zi.

  1. Dacă ar fi să găsești un titlu de carte sau de film care să exprime ce înseamnă Limitless pentru tine, care ar fi acesta?

I-am citit multe povești fiicei mele și poate din acest motiv mă gândesc la titluri de basme. Similar basmelor, mă simt ca o eroină care se luptă cu personajele negative, o protagonistă ale cărei puteri magice, obținute cu ajutorul unui elixir misterios (PASIUNEA), au transformat-o într-o combatantă dedicată în războiul împotriva kilogramelor în plus. Țintele mele sunt acele obișnuințe nocive, fixate până în măduva oaselor, care bântuie psihicul uman și setează blocaje, generează nesiguranță, temeri, frustrări, plafonări, lamentări sau victimizări care inhibă voința de a lua măsuri și care îi împiedică pe oameni să iasă din zona de confort.

  1. Ce te-a determinat să devii ambasadoare a acestui program?

Am alergie la plafonare. Sunt într-un continuu proces de formare și orice proiect nou care mă provoacă mă atrage imediat, întocmai ca un magnet. Cel mai important este studiul personal zilnic și convingerea că doar cititind și documentându-te ore întregi și apoi punând în practică și dedicându-te total acestei meserii poți să devii cu adevărat un PROFESIONIST. În acest domeniu, autosuficiența este inamicul principal. Fitness-ul e un domeniu în continuă dezvoltare și e inadmisibil să fii specialist de carton, cu concepții învechite.

  1. Cum ți-ai depășit limitele odată devenită ambasadoare și cum îi faci pe ceilalți să îți urmeze exemplul în sala de antrenament?

Limitele nu există. Noi suntem cei care ni le trasăm! Tendința generală este aceea de a visa fără limite, dacă visul nostru nu are limite/bariere, să nu ni le impunem noi! Obiectivele clienților mei sunt automat obiectivele mele. Formăm o ECHIPĂ și țintim același target. O ECHIPĂ nu înseamnă 11 viori, 11 piane și 2 dirijori. O ECHIPĂ este o ORCHESTRĂ! Cântăm întotdeauna la unison!

  1. Care au fost cele mai satisfăcătoare momente Limitless?

Au fost și sunt limitele depășite ale clienților. Până la atingerea obiectivelor propuse, satisfăcătoare este fiecare progresie a vreunui exercițiu, fiecare intensitate mărită azi mai mult decât ieri!

  1. Care consideri că sunt acele lucruri care fac diferența între un antrenor bun și un antrenor Limitless?

Nu există un antrenor mai bun decât altul, orice denumire ar lua ce predă în domeniul fitnessului! Poți da unui antrenor tehnică, metodică, îi poți slefui stilul pedagogic, îi poți infiltra orice bagaj informațional, dar nu-i poți pune în suflet PASIUNEA și nici IMPLICAREA cu care-și exercită jobul, oricât de informat și de “diplomat” (cu multe diplome-n CV) ar fi! Dăruirea pentru ceea ce face e cea care conturează succesul lui ca antrenor.

  1. Dacă Limitless ar fi un animal de casă, ce anume ar fi și de ce?

Nu poate fi animal de casă pentru că nu poate fi îngrădit! E musai să zburde! Și îl văd mai degrabă asemenea unei păsări, și anume asemenea corbului. În câteva cuvinte, este personificarea puterii de (auto)convingere și a înțelepciunii. În triburile de pe coasta de nord-est a Pacificului, corbul este un simbol al transformării spirituale și al schimbării formei. Iar în Limitless tocmai la astfel de transformări am asistat și sunt mândră de fiecare schimbare profundă la care am reușit să contribui.

LEAVE A COMMENT

home-transformari

Transformari

Programele limitless schimba in bine corpul si spiritul. Dar mai ales perceptia despre sine.

Reusitele altora
home-povesti

Povesti

Motivatie si inspiratie. De la nutritionisti, psihologi, antrenori sau simpli oameni extraordinari.

Blog
home-transformatori

Transformatori

In filmul de transformare a vietii tale, limitless este regizorul, iar tu este vedeta.

Action

Incepe azi.

Completeaza formularul si vei fi contactat pentru a programa o vizita si a incepe experienta limitless in orasul tau.