În afara zonei de confort

Extensia adresei de e-mail cu care lucrez aproape zilnic (…@iamlimitless.ro) mă pune deseori în situația de a mă confrunta cu întrebarea “ce înseamnă să fii Limitless”. Când anume știu că mi-am depășit limitele și cum? Care sunt fricile și ce lașități îmi păzesc granițele zonei de confort, ținându-mă prizonierul conformismului, al unei zile de mâine care seamănă cu cea de azi, cu cea de ieri și cu toate celelalte de dinaintea ei?

Uneori apare câte un exemplu care reușește să-mi răspundă la toate aceste întrebări și să-mi reseteze un întreg set de standarde și de exigențe la care până într-un moment anume mă raportam ca la un etalon.

Răspunsul care mi-a dat reset de data aceasta este următorul: 566 de km, 180 de ore la temperaturi care pot scădea sub minus 50 de grade Celsius, Cercul Polar. Cam așa arată un rezumat în cifre al celui mai dificil maraton: 6633 Arctic Ultra.

Cel care s-a luat la trântă cu aceste cifre impresionante și a devenit câștigătorul competiției se numeste Tibi Ușeriu. Chiar mai greu de crezut este faptul că se află la a doua perfomanță consecutivă de acest fel, tot el fiind câștigătorul ediției din 2016. Într-o declarație pe site-ul competiției, organizatorul vorbește de faptul că nu doar limitele fizice sunt testate de-a lungul celor aproape 600 de km parcurși prin frig, ci și limitele psihologice.

Din confortul unui fotoliu e greu de imaginat care sunt eforturile prin care trece un participant într-un astfel de maraton. Pentru a putea obține o mică parte din imaginea de ansambu e suficient să ne gândim la cum ne-am simți după o singură ora în gerul domol (comparativ cu temperaturile de la Cerul Polar) al României. În ceea ce mă privește, o întârziere de două ore a unui tren către casă aproape că m-a făcut să ratez tradiționala reuniune de familie care are loc cu ocazia fiecărui Crăciun.

Cele 20 de minute de întârziere anunțate inițial au crescut la 40, apoi o oră, apoi o oră și 45 de minute. Frigul de pe peronul gării îmi răcea paharele pline cu ceai cald mult mai repede decât aș fi putut eu să beau. În condiții incomparabil mai bune și la temperaturi care l-ar fi făcut pe Tibi să își dea caciula jos de căldură, corpul meu deja se simțea sub asediu. Înțepenisem complet de frig, iar creierul meu era paralizat de o așteptare care părea că nu se mai termină.

Tocmai astfel de factori (de fapt, o serie de factori mult mai duri decât cei prezentați mai sus) sunt cei care fac cursa imposibilă. Până în anul 2016, din cei peste 200 de concurenți pe care i-a reunit 6633 Arctic Ultra în întreaga sa existență, doar 19 au reușit să termine cursa. Asta înseamnă mai puțin de 10%. Simpla finalizare a unui astfel de concurs este o victorie în sine. Victoria lui Tibi Ușeriu este una cu atât mai remarcabilă cu cât a reușit să se impună în fața unor adversari la fel de bine pregătiți ca el. Însă, în mod real, în detrimentul cui a obținut Tibi victoria? În fața unei asemenea provocări, cu greu i-am putea numi pe ceilalți participanți pierzători.

Cel mai de temut adversar într-o astfel de cursă de anduranță ești tu însuți. În fața pustiului alb, traversat doar de rafale puternice de vânt, nu îi vezi pe ceilalți concurenți. Ești doar tu cu tine. Poate că în alte competiții ești tentat să crezi că bătalia se dă împotriva celorlalți concurenți, asta doar pentru că ei, fiind în raza ta vizuală, sunt mult mai ușor de identificat. Însă indentificarea lor drept adversari direcți este ușor eronată. De fapt, dincolo de persoana care aleargă pe culoarul de lângă sau de omul care încearcă să îți ia mingea, toate competițiile sunt o cursă cu tine însuți. O cursă în care în fiecare zi ești la granița zonei tale de confort și muți gardul. Scândură cu scândură. Iar apoi îl desființezi de tot.

Se spune că fața adevărată a unui om apare doar atunci când nu îl vede nimeni, când e singur. Doar atunci renunțăm la măștile pe care le purtăm rând pe rând în societate. O mască pentru colegii de serviciu, alta pentru rude, câteva pentru amici, etc. Când nu te vede nimeni renunți la maniere. Uneori chiar și la principii. Într-un astfel de maraton în care singura persoana din pustietatea albă ești tu ajungi să îți confrunți propriul sine, acela fără măști, fără maniere, acel sine care este ispitit în fiecare secundă să renunțe chiar și la principii. Iar 6633 Arctic Ultra te face să trăiești cu cea mai precară față a ta pentru 180 de ore. 

Efortul transfigurează fizic și mental. Efectele frigului îți amintesc mereu cât de fragil este corpul pe care în majoritatea timpului îl iei de-a gata. Și mai ales, cât de fragile sunt convențiile pe care le considerăm parte din identitatea noastră, când, de fapt, ele ne limitează.