‘Datorită Limitless mă văd mai frumoasă și sunt mai încrezătoare.’ – Ilona
Limitless Brașov împlinește 3 ani și 900 de kilograme slăbite în total de membrii comunității. Aniversăm acești ani de transformări fabuloase, alături de Rareș și Raluca, de cele șapte persoane alese, fiecare fiind una din fețele programului, dar și de voi toți cei care ați gustat și experimentat programul în Brașov. Pentru că mai important decât cele 900 de kilograme slăbite, sunt cele 900 de ‘kilograme’ de încredere în sine, zâmbete senine și bucuria de a te simți bine în propriul corp pe care le-am construit alături de voi. Rezultatul nostru în acești 3 ani, este de fapt rezultatul lor! Vă invităm să îi cunoașteți pe cei care sunt fața Limitless. #LimitlessFaces
Te consideri Limitless?
Acum, după 3 ediții de program, care mi-au adus multe schimbări în bine, categoric da!
Care a fost obiectivul tău la intrarea în program?
Inițial mi-am dorit foarte mult să slăbesc, apoi mi-am dat seama că marele plus este fortifierea organismului.
Cum te vedeai înainte de experiența Limitless?
Înainte eram mai puțin încrezătoare, acum mă simt mai puternică și mai frumoasă. Antrenamentele mi-au pus serios la încercare ambiția și “limitele” personale. Le aștept mereu cu nerăbdare, pur si simplu!
Cea mai mare provocare întâlnită pe parcursul programului?
Deci trebuie să vă mărturisesc că programul nu trece fără provocări. Pentru mine una dintre ele a fost să renunț la “ronțăit”, lucru pe care-l făceam des datorită programului de mese dezordonat pe care îl aveam.
Apoi, pregătirea meniului pentru ziua următoare o simțeam la început drept o altă provocare. Nici cu ieșirile cu prietenii și să spun “nu” anumitor obiceiuri nu mi-a fost simplu. Provocări sunt mereu, dar tocmai asta e ideea, de a-ți pune ordine în ceea ce faci, cine ești și ce vrei să devii. Și Limitless te învață acest lucru, care e de fapt și cel mai mare câștig, dacă vrei să te schimbi într-adevăr.