Dar desert mai pot să mănânc vreodată?

Întrebarea asta are atâtea răspunsuri încât s-au scris colecții întregi de cărți care oferă soluții multiple. Deși în aparență răspunsul așteptat e tipul de ‘Da sau Nu, dar te rog spune-mi Da :)’, realitatea ne poate revela o sumedenie de lucruri despre cum funcționează fiecare din noi. Și totuși hai să încerc să vă spun variantele mele de răspuns: unul scurt și celălalt nițel mai lung.

Cel scurt și fără substrat e ‘da, poți integra deserturile într-un stil de viață în care să arăți și să te simți cum îți dorești în propriul corp’. Nu-i nevoie să te biciuiești, spunându-ți că te vei simți împăcată, relaxată și fericită cu ce vezi în oglindă doar dacă vei renunța definitiv la dulce. Dimpotrivă, de cele mai multe ori acesta e un drum sigur către eșec.

 

După câțiva ani buni în care am trecut prin propriul meu proces de remodelare corporală, dar în care am avut și norocul să asist la transformările membrilor din comunitatea Limitless, am ajuns la concluzia că nu deserturile pe care le-am savurat realmente au făcut acul cântarului să se miște cu spor înspre dreapta. Niciodată, nici măcar o dată.

M-au îngrășat însă toate deserturile pe care le-am mâncat doar ca să am ceva bun și frumos la finalul unei zile care mă consumase. În aceeași categorie intră și dulciurile cu care m-am alinat în zilele în care mă simțeam nesigură și mi-era teamă să pornesc pe un drum care nu mai ducea la jobul pe care îl aveam sau către relația din care făceam parte.

Produsele de patiserie, biscuiții și ciocolata erau integrate într-un gest automat la care eu nu eram prezentă, în care ceream a doua felie de tort doar pentru că nu știam când s-a terminat prima și n-apucasem să simt nicio bucurie. La prima felie eram cu gândul la lista de task-uri pe ziua următoare. Acum știu că toate kilogramele în plus sunt cauza dulciurilor pe care le-am pus în farfurie pe principiul ‘Ei, și dacă deja am făcut-o lată cu ciocolata aia, de acum nu mai contează. Hai să merg până la capăt, oricum deja am eșuat!’. Problema nu e reprezentată de acele momente pe care ți le oferi ție, ci de dulciurile care funcționează drept garnitură perfectă pentru griji.

Lupta a încetat să mai fie una atât de dură în momentul în care am înțeles că dacă mă uit onest în farfuria mea pot recunoaște că o felie de tort (sau chiar mai puțin) este suficientă pentru a-mi satisface pofta de dulce. În plus, am putut echilibra cu ușurință aportul caloric suplimentar prin alegerea unui meniu mai light în ziua următoare. Cu mult mai sinuos a fost drumul atunci când pofta de ciocolată nu era poftă de ciocolată, ci de relaxare, de lipsă a grijilor, de atenție sau afecțiune. În astfel de momente nu știam și nici nu aveam încă suficiente resurse să recunosc adevărul despre mine însămi și despre slăbiciunile care mă condiționau.

16195222_10211966070254890_417814935091069053_n

Dacă până aici te-am îndemnat ca în stilul tău de viață să integrezi dulciurile, atâta vreme cât motivul pentru care poftești la dulce e unul autentic culinar și nu un substitut pentru orice altceva, urmează partea care îmi va diminua clar capitalul de popularitate. 🙂

Lecturile motivaționale de tipul gândirii ultra-pozitive fac deja parte dintr-o filozofie care n-a stat în picioare peste ani. Deși am văzut scris pe toți pereții virtuali sau reali că dacă ne dorim suficient de mult, vom obține acel lucru, asta n-a funcționat pentru aproape niciunul din noi. Ce a funcționat în realitate a fost efortul de a persevera pe un drum aparent imposibil. Toate obiectivele, visele și planurile pentru care am fost dispuși să simțim durere fizică și/sau interioară, frustrare, renunțare sau frică de eșec au devenit într-adevăr realitate și fac acum parte din viața noastră. Și cum bine zice Mark Manson, asta-i ceva firesc uman:

This is not a call for willpower or “grit.” This is not another admonishment of “no pain, no gain.” This is the most simple and basic component of life: our struggles determine our successes. So choose your struggles wisely, my friend.

În articolul său (îl găsiți aici) Mark pune într-un unghi interesant felul de a privi succesul, viața în general și deserturile în particular. În realitate, spune el, dorințele noastre, ale tuturor, sunt în final aceleași – cine nu își dorește un corp de care să fie mândru, o meserie pe care să o facă cu bucurie și un cont bancar care să îi dea toată libertatea? Teoria lui e că dorințele noastre nu spun cu adevărat nimic despre noi înșine. Dar eforturile pe care suntem dispuși să le facem spun aproape tot. Bucuria de a avea corpul dorit cere mai întâi efort fizic, psihic și multe ore petrecute la sala sport, apoi ne solicită determinarea de a trece confortul personal și de a renunța la câteva mici plăceri culinare pe o durată punctuală de timp. Și se pare că orice fel de ‘bucurie’ cere mai întâi un soi de sacrificiu și renunțare.

Bucuria de a fi prosper financiar cere mai întâi ore peste program și poate decizii profesionale riscante, bucuria de a avea o familie frumoasă ne solicită disponibilitatea de a face eforturile și flexările emoționale de care e nevoie pentru asta, iar algoritmul poate fi aplicat la nesfârșit. Orice fel de realizare durabilă necesită un soi de sacrificiu pe parcursul construirii fundației. Tipul de ‘durere’ la care alegem să ne expunem este un indicator care ne arată destul de precis cine va avea jobul care îl face fericit, familia care îl împlinește, corpul pe care îl poartă cu mândrie. Și ne zice Mark că e firesc să fie așa. E și asta o perspectivă în care se simte ceva sănătos și corect, așa-i?

Ăsta-i motivul pentru care în perioadele ‘de menținere’ am învățat să mă bucur din când în când de câte un desert savuros, iar în cele în care am un obiectiv de atins să evit momentele care îmi supun inutil corpul și mintea la stresul de a sta între dorința pierde în greutate și dorința de ceva dulce. Și dacă vreodată nu îmi iese disciplina, îmi asum cu compasiune față de mine și câte un pas făcut pe lângă drum și apoi fac rapid stânga-împrejur către obiectiv.

Vă doresc să vă bucurați! De ce vreți voi, fie de deserturi, fie de corpul vostru. Doar să fiți onești cu voi înșivă despre ‘de ce-ul’ vostru. Pentru mine corpul ideal nu-i un șablon de cifre, fie ele kilograme, procente de bodyfat sau centimetri, nici forma pentru care alerg dintr-o etapă de epuizare în alta. Pentru mine corpul ideal este cea mai sănătoasă formă posibilă, dar și forma la care îmi e cel mai drag să mă uit și cu care sunt autentic împăcată și relaxată, nu resemnată.

Să ne fie bine cu noi!

Andra

Owner & Founder Fondatorul Limitless, Andra este creierul dar am spune mai ales inima din spatele dezvoltării programului Limitless dar și a comunității Reset.

Sorry, the comment form is closed at this time.

home-transformari

Transformari

Programele limitless schimba in bine corpul si spiritul. Dar mai ales perceptia despre sine.

Reusitele altora
home-povesti

Povesti

Motivatie si inspiratie. De la nutritionisti, psihologi, antrenori sau simpli oameni extraordinari.

Blog
home-transformatori

Transformatori

In filmul de transformare a vietii tale, limitless este regizorul, iar tu este vedeta.

Action

Incepe azi.

Completeaza formularul si vei fi contactat pentru a programa o vizita si a incepe experienta limitless in orasul tau.