Am scăpat de 18 kg și am pierdut 6 mărimi la haine, dar cel mai important e că am ajuns să mă iubesc

S-a întmplat ca zilele trecut să îmi treacă pe la urechi o vorbă cel puțin foarte haioasă, și anume: Oricărei femei îi prinde bine din când în când un cor de admiratori. Ei bine, atunci când a intrat Oana prima dată în încăpere la o adunarea cu membrii Limitless din Bacău deși o purta de mână pe fetița ei și atât, părea că poartă în urmă și cel puțin o jumătate din astfel de cor. Nici dacă ai fi vrut, n-ai fi avut cum să ratezi faptul că radia, încăperea pur și simplu părea mai luminoasă cu energia Oanei în ea.

O fi fost dintotdeauna așa? O fi ceva recent? O fi de vină chiar un cor din acela ca în vorba strămoșească? Sau ce? Așa că m-am pus la vorbă cu ea. Răspunsul vi-l dau din capul locului: era vorba de un cor mai degrabă interior.

Oana era la capătul a mulți ani de încercări care de mai de care cu sau fără rezultate, ba cu rezultate dar cu reveniri rapide la greutatea inițială, ba fără rezultate dar cu alte kilograme în plus, ba cu heirupuri și sacrificii inutile. Până când, deși cu un iz de neîncredere, a decis să mai bage o fisă. De data asta la Limitless.

Ce a ieșit, ne spune chiar ea:

“Au trecut 6 luni de când am intrat în lumea Limitless – o lume a cărei energie aveam să o cunosc și să mi-o înșususesc mai repede decât aș fi crezut. Au trecut 6 luni în care am învățat, mai înainte de orice, să mă iubesc pe mine dar și pe cei din jurul meu, câștigul venind din toate părțile: estetic, medical, vestimentar, în cheful de viață, în atitudinea mea și a celor din jurul meu!

Am învățat că energia îți stă în farfurie și mai degrabă în una plină cu chestii frumos colorate și sănătoase decât în cele cu 3 frunze de urzică, urmate de o ciocolată întreagă, mâncată cu cea mai apăsătoare vină. Au trecut 6 luni în care am scăpat de 18 kg, de 13 procente de grăsime și 18 cm în talie, am câștigat 5 procente de masă musculară și am pierdut 6 mărimi la haine ?.

Am cunoscut antrenori minunați care știu să-ți fie și prieteni, și părinți, și sfătuitori, și profesori iar, toată atitudinea lor e plină de atâta dragoste față de ceea ce fac încât nu poți să nu fii cucerit de entuziasmul și bucuria lor! Nu vrei, nu poți, și uneori chiar nu îți poți imagina cum ai putea să îi dezamăgești.

Vă mulțumesc, Iuli și Dani, pentru tot ce ați făcut pentru mine! Vă mulțumesc că mi-ați fost alături! Vă mulțumesc că m-ați încurajat, susținut, uneori mustrat! A funcționat și încă funcționează ! Încă îl aud pe Iuli întrebând delicat și ușor încruntat: Tort? De ce tort? ? Cu morcov ai încercat?  Și acum mă trezesc cu o cutie de înghețată în față, zâmbesc, o pun în congelator înapoi și ma duc și îmi iau un morcov ?!

Vă mulțumesc pentru schimbarea pe care m-ați ajutat să o fac, pentru cheful de viață care îmi lipsea acum 6 luni, pentru faptul că pot juca prinsa cu Măriuca mea și 2 ore fără să mă plâng că am obosit, pentru câțiva ani de viață în plus pe care, cu siguranță, i-am câștigat în urma schimbărilor făcute în stilul meu de viață! Vă mulțumesc pentru kilometrii alergați, pentru zilele în care febra musculară nu mai însemna durere ci satisfacția muncii.

Vă mulțumesc!!! Cu mare mare drag,

– Oana, membru al comunității LIMITLESS Bacău)”

 

 

Owner & Founder Fondatorul Limitless, Andra este creierul dar am spune mai ales inima din spatele dezvoltării programului Limitless dar și a comunității Reset.

Sorry, the comment form is closed at this time.

home-transformari

Transformari

Programele limitless schimba in bine corpul si spiritul. Dar mai ales perceptia despre sine.

Reusitele altora
home-povesti

Povesti

Motivatie si inspiratie. De la nutritionisti, psihologi, antrenori sau simpli oameni extraordinari.

Blog
home-transformatori

Transformatori

In filmul de transformare a vietii tale, limitless este regizorul, iar tu este vedeta.

Action

Incepe azi.

Completeaza formularul si vei fi contactat pentru a programa o vizita si a incepe experienta limitless in orasul tau.