Jurnalul lui Iby – Călătoria mea și a corpului meu în timp, Episodul 9
Postările din ‘Jurnalul lui Iby – Călătoria mea și a corpului meu în timp’ fac parte dintr-o serie de articole care documentează pas cu pas călătoriei Ibolyei în remodelarea corpului său după nașterea celor două fiice gemene ale sale. Iby este membră a comunității de membri Limitless Bacău, iar procesul de 3 luni este susținut într-un membership activ în programul online de slăbire Reset by Limitless dar și de o serie de conversații pe care Iby le are săptămânal cu Andra, fondatoarea programului și din care își extrage parte din motivația și curajul de a face pașii necesari către corpul suplu, sănătos și puternic pe care și-a propus să îl aibă din nou. Episodul 1 poate fi citit dând click aici,episodul 2 aici,episodul 3 aici, episodul 4 aici, episodul 5 aici, episodul 6 aici, episodul 7 aici, iar episodul 8 aici.
Săptămâna 8
Iby: În weekend am participat la o nuntă. Înainte să plecăm eram îngândurată de o problemă deja cunoscută: cu ce mă îmbrac? Surpriza zilei a fost că o rochie cumpărată cu un an și jumătate în urmă mi-a venit perfect. Nu am cuvinte să vă zic ce am simțit! Îmi iubeam toate parțile corpului și mai mult de atât. M-am simțit recunoscătoare pentru tot și pentru toate și bucuria de a îmbrăca o rochie veche a fost mai mare decât mă așteptam. Am știut din nou că sunt o învingătoare. Nu a fost o săptămână ușoară, totuși.
Iby – Călătoria mea
Am fost destul de haotică, am uitat să beau apă cât trebuie, am ajuns la sală numai de două ori, și pofta mea de mâncare era mai mare decât de obicei… În ultima perioadă am mâncat tot din farfurie și s-a mai întâmplat să pun și lapte în cafea. Da, a fost o săptămână grea, asta pentru că oboseala s-a acumulat și din acest motiv de multe ori uitam ce se întâmplă cu mine.
Într-o seară m-am încăpățânat și am zis ”Iby, ia pune mintea la contribuție și încearcă să îti amintești ce ai făcut azi!” Pffff… a fost foarte greu să reconstituiesc ziua respectivă, de fapt a fost un eșec total. Nu țineam minte ce am făcut și ce nu, câtă apă am băut, la ce oră am mâncat și cât. Îl întrebam pe soțul meu anumite detalii și numai cu ajutorul lui am reușit să îmi amintesc de lucruri foarte importante. Lipsa somnului este o problemă și mă afectează grav în anumite perioada. Știu că ar trebui să dorm mai mult, dar în această perioadă, cât fiicele noastre sunt încă mici, nu cred că este posibil. Voi încerca în continuare însă să rămân atentă și să nu mă las pe pilot semi-automat, lucru care știu că ar dăuna mult obiectivelor mele.