De câteva săptămâni ascult și citesc destul de conștiincios mai tot ce găsesc despre cercetările lui Brene Brown. Cei de la TED o numesc pe Brene ‘vulnerability researcher’ și cred că asta-i o descriere care surprinde perfect esența muncii sale.
Deși cărțile ei îmi par adevărate colecții de concepte consistente și utile, unul m-a frapat în mod special și s-a transformat într-o temă de gândire de durată. În urma cercetărilor și experienței profesionale acumulate, Brene a ajuns la concluzia că pe tot parcursului vieții există un singur mare regret, unul care ne copleșește în momentele de energie joasă și care ne scade stima de sine. În mod concret, toate pot fi reduse la unul singur: regretul de a nu fi avut suficient curaj.
Curajul este un catalizator esențial pentru orice vis pe care îl avem, iar lipsa lui este singura părere de rău care nu se ameliorează, ci se întețește odată cu timpul. Acest principiu are tot atâtea declinări ca numărul oamenilor cărora vrem să îl aplicăm și trebuie înmulțit cu toate momentele în care acele persoane n-au răspuns provocării de a evolua și de a crește. De când m-am familiarizat cu teoria lui Brene Brown, în aproape fiecare pauză pe care o prind mai arunc un gând la întrebarea: Uitându-mă în trecut, care sunt momentele în care mai mult curaj m-ar fi putut face azi mai mulțumită și mai fericită în propria-mi piele? Și mai important de atât – Care sunt momentele viitoare pentru care vreau să fiu pregătită să îndrăznesc mai mult?