Întrebarea asta are atâtea răspunsuri încât s-au scris colecții întregi de cărți care oferă soluții multiple. Deși în aparență răspunsul așteptat e tipul de ‘Da sau Nu, dar te rog spune-mi Da :)’, realitatea ne poate revela o sumedenie de lucruri despre cum funcționează fiecare din noi. Și totuși hai să încerc să vă spun variantele mele de răspuns: unul scurt și celălalt nițel mai lung.

Cel scurt și fără substrat e ‘da, poți integra deserturile într-un stil de viață în care să arăți și să te simți cum îți dorești în propriul corp’. Nu-i nevoie să te biciuiești, spunându-ți că te vei simți împăcată, relaxată și fericită cu ce vezi în oglindă doar dacă vei renunța definitiv la dulce. Dimpotrivă, de cele mai multe ori acesta e un drum sigur către eșec.

 

După câțiva ani buni în care am trecut prin propriul meu proces de remodelare corporală, dar în care am avut și norocul să asist la transformările membrilor din comunitatea Limitless, am ajuns la concluzia că nu deserturile pe care le-am savurat realmente au făcut acul cântarului să se miște cu spor înspre dreapta. Niciodată, nici măcar o dată.

M-au îngrășat însă toate deserturile pe care le-am mâncat doar ca să am ceva bun și frumos la finalul unei zile care mă consumase. În aceeași categorie intră și dulciurile cu care m-am alinat în zilele în care mă simțeam nesigură și mi-era teamă să pornesc pe un drum care nu mai ducea la jobul pe care îl aveam sau către relația din care făceam parte.

Produsele de patiserie, biscuiții și ciocolata erau integrate într-un gest automat la care eu nu eram prezentă, în care ceream a doua felie de tort doar pentru că nu știam când s-a terminat prima și n-apucasem să simt nicio bucurie. La prima felie eram cu gândul la lista de task-uri pe ziua următoare. Acum știu că toate kilogramele în plus sunt cauza dulciurilor pe care le-am pus în farfurie pe principiul ‘Ei, și dacă deja am făcut-o lată cu ciocolata aia, de acum nu mai contează. Hai să merg până la capăt, oricum deja am eșuat!’. Problema nu e reprezentată de acele momente pe care ți le oferi ție, ci de dulciurile care funcționează drept garnitură perfectă pentru griji.

Poftești și te întrebi ce se întâmplă cu tine? Oare ce problemă ai? Iată câteva întrebări pe care ni le adresăm atunci când ne confruntăm cu o stare permanentă de pofte alimentare. Stă în natura omului să se îngrijoreze la cel mai mic element care îl scoate din

READ MORE

De câteva săptămâni ascult și citesc destul de conștiincios mai tot ce găsesc despre cercetările lui Brene Brown. Cei de la TED o numesc pe Brene ‘vulnerability researcher’ și cred că asta-i o descriere care surprinde perfect esența muncii sale.

Deși cărțile ei îmi par adevărate colecții de concepte consistente și utile, unul m-a frapat în mod special și s-a transformat într-o temă de gândire de durată. În urma cercetărilor și experienței profesionale acumulate, Brene a ajuns la concluzia că pe tot parcursului vieții există un singur mare regret, unul care ne copleșește în momentele de energie joasă și care ne scade stima de sine. În mod concret, toate pot fi reduse la unul singur: regretul de a nu fi avut suficient curaj. 

14706883_874286619372246_8865791673458833173_o

Curajul este un catalizator esențial pentru orice vis pe care îl avem, iar lipsa lui este singura părere de rău care nu se ameliorează, ci se întețește odată cu timpul.  Acest principiu are tot atâtea declinări ca numărul oamenilor cărora vrem să îl aplicăm și trebuie înmulțit cu toate momentele în care acele persoane n-au răspuns provocării de a evolua și de a crește. De când m-am familiarizat cu teoria lui Brene Brown, în aproape fiecare pauză pe care o prind mai arunc un gând la întrebarea: Uitându-mă în trecut, care sunt momentele în care mai mult curaj m-ar fi putut face azi mai mulțumită și mai fericită în propria-mi piele? Și mai important de atât – Care sunt momentele viitoare pentru care vreau să fiu pregătită să îndrăznesc mai mult?