Jurnalul lui Iby – Călătoria mea și a corpului meu în timp, Episodul 6

Postările din ‘Jurnalul lui Iby – Călătoria mea și a corpului meu în timp’ fac parte dintr-o serie de articole care documentează pas cu pas călătoriei Ibolyei în remodelarea corpului său după nașterea celor două fiice gemene ale sale. Iby este membră a comunității de membri Limitless Bacău, iar procesul de 3 luni este susținut într-un membership activ în programul online de slăbire Reset by Limitless dar și de o serie de conversații pe care Iby le are săptămânal cu Andra, fondatoarea programului și din care își extrage parte din motivația și curajul de a face pașii necesari către corpul suplu, sănătos și puternic pe care și-a propus să îl aibă din nou. Episodul 1 poate fi citit dând click aici,episodul 2 aici,episodul 3 aici, episodul 4 aici iar episodul 5 aici.

Săptămâna 5

Andra: Șase ani și peste 5000 de persoane, din care mai bine de 4000 de femei. Atât a trecut de când mai multe ore pe zi mi le dedic muncii mele în industria ‘corpurilor frumoase’. În tot acest timp un singur lucru l-am văzut la fiecare dintre oamenii cu și pentru care am lucrat. Nevoia de a-și regăsi bucuria. Bucuria de a-și simți corpul ușor, sănătos și frumos. Bucuria de a putea fi prieten și de a te uita cu drag la omul pe care îl zărești în oglindă. Bucuria de a ști că meriți să fii iubit și mai ales bucuria pe care oamenii o găsesc atunci când își dau seama că ei înșiși se pot iubi din nou. 

Iby: Călătoria mea

Coborând scările de la sala de antrenament simțeam că mă lasă picioarele, pulsul meu încă nu își revenise la normal, dar starea mea de spirit era una mai bună decât mă așteptam. Aveam abonamentul în mână și mă simțeam foarte încrezătoare. Am făcut faimoasele pozele ”before” și mă uitam la ele lung… parcă se contura și mai bine scopul meu – trebuie să fac să dispară niște centimetri de pe mine, iar acesta e drumul cel bun. Tocmai am terminat primul meu antrenament.

Două zile a ținut febra musculară, două zile în care abia m-am putut așeza pe scaun. După aceste zile am făcut prezența iar la antrenament și voila! Focul se stinge cu foc – după al doilea antrenament febra musculară a încetat să mă mai chinuie.

Bineînțeles a venit și Paștele și … ce gătim noi de Paște? Drob, miel, ouă, cozonac și ciorbe. Mi-am spus că nu voi gusta nimic din cele menționate. Apoi am vorbit cu Andra și ea mi-a zis că nu e nimic rău dacă mănânc drob sau carne de miel, dar că zahărul e nociv. Sfatul ei a fost binevenit și m-am înfipt într-o bucată de drob și carne de miel și surpriză! Nu am reușit să termin mâncarea din farfurie.

Acest lucru cred că datorează faptului că mănânc câte puțin și des. În anii precedenți pofta mea de Paște a fost imensă. Și acum am simțit nevoia de a mânca miel, însă fără să mă abțin intenționat, organismul meu a spus Stop. Toată perioada sărbătorilor am putut să mențin echilibrul și să nu exagerez cu niciun fel de mâncare. Sunt tare, tare mândră că pot spune asta 🙂

Acest moment a fost primul când mi-am dat seama că fiind mereu atentă la ceea ce fac, controlul poate deveni o normalitate și chiar un obicei plăcut. Eram obișnuită ca de sărbători să am farfurii bogate în fața mea, dar o lună de atenție a schimbat acest obicei și la un moment de slăbiciune corpul meu respectă regulile impuse de creier și mă atenționează. Minunat!

Răsplata săptămânii de această dată a fost un pahar de vin roze. Am savurat acel pahar și nu m-am simțit vinovată. A fost un pahar de vin meritat. Am băut pentru cinstea mea și pentru munca care mă așteaptă în continuare.