Postările din ‘Jurnalul lui Iby – Călătoria mea și a corpului meu în timp’ fac parte dintr-o serie de articole care documentează pas cu pas călătoriei Ibolyei în remodelarea corpului său după nașterea celor două fiice gemene ale sale. Iby este membră a comunității de membri Limitless Bacău, iar procesul de 3 luni este susținut într-un membership activ în programul online de slăbire Reset by Limitless dar și de o serie de conversații pe care Iby le are săptămânal cu Andra, fondatoarea programului și din care își extrage parte din motivația și curajul de a face pașii necesari către corpul suplu, sănătos și puternic pe care și-a propus să îl aibă din nou. Episodul 1 poate fi citit dând click aiciepisodul 2 aici,episodul 3 aici, episodul 4 aiciepisodul 5 aiciepisodul 6 aici, episodul 7 aiciepisodul 8 aici, episodul 9 aiciepisodul 10 aici, episodul 11 aici iar episodul 12 aici.

Săptămâna 12

Iby: La întâlnirea de 10 ani cu foștii mei colegi de liceu, am prins și mai multă încredere. Au venit la mine oameni să mă felicite pentru gemene și toți mi-au zis că nici nu arăt mămică, că nu se vede pe corpul meu că am născut. Cei mai mulți, însă, mi-au zis de fericirea pe care o transmit cu atitudinea mea. A fost interesant să văd că acești oameni chiar dacă au remarcat că fizic arăt bine, totuși mi-au zis că ”Iby, se vede că ești fericită, strălucești!”. Chiar simțeam că inima mea zâmbește, iar acești oameni parcă îmi vedeau inima. A doua zi m-am cântărit și voila: 70 de kilograme! Asta înseamnă că am ajuns deja la o performanță de 12 kilograme slăbite, e uau pentru mine! Ce îmi trebuie mai mult decât atât? Încă 7 kilograme! :))

37757575_2185445688355046_4857896388765155328_n

Andra – Vorba cea bună

Și totuși în pofida cuvintelor pozitive cu care începe această nouă filă de jurnal, Iby nu a avut o săptămână ușoară. Chiar deloc. A fost unul din hopurile mentale din călătoria sa. Și din ce am învățat în săptămâna asta alături de Iby, am o temă pentru tine.

Decide de dinainte de a începe când vei renunța. Chiar așa. Decide chiar la începutul drumului tău care sunt condițiile în care vei renunța. Și nu numai că te sfătuiesc să te gândești asupra acestor condiții, în care ar fi acceptabil pentru tine să renunți la ce ți-ai propus, ba chiar te încurajez să ți le și scrii. Apoi respectă programul pe care ți l-ai făcut. Renunțarea uneori poate fi decizia sănătoasă dar doar dacă este în condițiile corecte și nu consecința de moment a faptului că te simți copleșit mental de călătoria pe care o ai de făcut.

Postările din ‘Jurnalul lui Iby – Călătoria mea și a corpului meu în timp’ fac parte dintr-o serie de articole care documentează pas cu pas călătoriei Ibolyei în remodelarea corpului său după nașterea celor două fiice gemene ale sale. Iby este membră a comunității de membri Limitless Bacău, iar procesul de 3 luni este susținut într-un membership activ în programul online de slăbire Reset by Limitless dar și de o serie de conversații pe care Iby le are săptămânal cu Andra, fondatoarea programului și din care își extrage parte din motivația și curajul de a face pașii necesari către corpul suplu, sănătos și puternic pe care și-a propus să îl aibă din nou. Episodul 1 poate fi citit dând click aiciepisodul 2 aici,episodul 3 aici, episodul 4 aiciepisodul 5 aiciepisodul 6 aici, episodul 7 aiciepisodul 8 aici, episodul 9 aiciepisodul 10 aici iar episodul 11 aici.

Săptămâna 11

Iby: Știi sentimentul acela când te trezești, mergi în fața oglinzii și brusc îți readuci aminte că ești din nou frumoasă? Chiar dacă tu noaptea încă te mai visezi plinuță și te trezești cu un gând înnorat, dar de fapt afli din nou că realitatea este cu mult mai frumoasă. Exact asta trăiesc zilele astea! Iubesc acest sentiment și cred că asta este Limitless – să te iubești necondiționat și să îți dăruiești tot ce e bun. Mi-am dat seama că nici Limitless și nici Reset nu sunt numai despre alimentație sau despre puterea fizică, ci mai ales despre puterea minții și despre dragostea pe care o simți pentru tine și pentru tot cei din jur. Să fii Limitless este un dar care poate deveni viața ta, care va curge în sângele tău și îți va conecta din nou stomacul, cu inima și mintea ta. Un echilibru nesfârșit care în final te va face să te iubești din nou.

Iby și una din gemenele sale la aniversarea lor de un an.

Iby și una din gemenele sale la aniversarea lor de un an.

Andra – Vorba cea bună

Când am citit această filă de jurnal a lui Iby, mi-am adus instant aminte de …sentimentul invers pe care l-am avut atunci când am trăit propriul episod de luare în greutate, acum 8 ani. Ca orice aproape orice femeie, după ce am trecut binișor de adolescență am descoperit natural că nu tuturor ne e dat un metabolism care să ne permită 3 deserturi pe zi, să ne facem pofta cu toate felurile de paste, sosuri, hamburgeri și sucuri acidulate pe care le găsim în cale. Adică de permis ne e permis orice, numai că pentru femeile ca mine asta vine la pachet cu asumarea unei alegeri: între bucuria de a savura mult și des toate cele de mai sus sau bucuria de a avea un corp pe care îl iubești, pe care îl hrănești conștient cu mâncăruri sănătoase și îl bucuri echilibrat cu câte o gurmanderie sau un desert, într-o singură porție moderată, poate de maxim două – trei ori pe săptămână.

Postările din ‘Jurnalul lui Iby – Călătoria mea și a corpului meu în timp’ fac parte dintr-o serie de articole care documentează pas cu pas călătoriei Ibolyei în remodelarea corpului său după nașterea celor două fiice gemene ale sale. Iby este membră a comunității de membri Limitless Bacău, iar procesul de 3 luni este susținut într-un membership activ în programul online de slăbire Reset by Limitless dar și de o serie de conversații pe care Iby le are săptămânal cu Andra, fondatoarea programului și din care își extrage parte din motivația și curajul de a face pașii necesari către corpul suplu, sănătos și puternic pe care și-a propus să îl aibă din nou. Episodul 1 poate fi citit dând click aici,episodul 2 aici,episodul 3 aici, episodul 4 aiciepisodul 5 aiciepisodul 6 aici, episodul 7 aiciepisodul 8 aici, episodul 9 aici, iar episodul 10 aici.

Săptămâna 10

Iby: Această săptămână nu este despre odihnă, nu. Nici această săptămână nu este despre asta. Simt că oboseala deja îmi curge prin sânge meu şi a devenit o stare normală, care de multe ori joacă feste cu starea mea de spirit. Săptămâna a 10-a a fost una intensă. Dar chiar dacă am fost foarte obosită şi nedormită, am fost la sală şi nu m-am oprit din munca la corpul meu. Într-o zi, înainte de sport, eram goală în faţa oglinzii şi mă vedeam super slabă. Zic „Uaaaaaau! Sigur îmi vine deja slopeta de acum doi ani!”… şi eu chiar credeam în ceea ce văd. Bineînţeles, am avut de suferit după această încredere irealistă. Am constatat că acele haine sunt cusute pentru o siluetă mai suplă şi lupta nu este nici măcar aproape de sfârşit.

Iby și una din gemene.

Oboseala e mereu recompensată cu bucurie, atunci când ești mamă. Iby împreună cu una din gemenele sale.

Andra – Vorba cea bună

Sunt lupte pe care atunci când le duci te dezbracă aproape complet de încrederea în sine, de puterea de a fi tu însăți și de putința de a mai dedica energie lucrurilor în care crezi. Și sunt lupte care fac reversul. Pe care odată ce te angajezi să le duci, simți brusc că până și gândul de ‘luptă’ are o parte luminoasă, energie bună care pas cu pas te încarcă. Cam cum s-ar încărca liniuță cu liniuță bateria unui telefon. Pe cele din urmă nu numai că trebuie să le ducem cu orice preț, dar dacă n-am face-o n-am mai fi noi înșine sau cel puțin n-am afla cine suntem noi înșine de fapt, atunci când suntem chiar cea mai frumoasă variantă care putem fi. 

home-transformari

Transformari

Programele limitless schimba in bine corpul si spiritul. Dar mai ales perceptia despre sine.

Reusitele altora
home-povesti

Povesti

Motivatie si inspiratie. De la nutritionisti, psihologi, antrenori sau simpli oameni extraordinari.

Blog
home-transformatori

Transformatori

In filmul de transformare a vietii tale, limitless este regizorul, iar tu este vedeta.

Action

Incepe azi.

Completeaza formularul si vei fi contactat pentru a programa o vizita si a incepe experienta limitless in orasul tau.