“Multa vreme am crezut ca greutatea face parte din mine si asa trebuie sa fie”
Inca de la inceput recunosc, fara falsa ipocrizie, ca imi place sa mananc. Orice, oricat si oricand.
Nu fac parte din fericita categorie a femeilor care uita sa manance pentru ca in ziua respectiva au avut prea multa treaba ori au fost suparate. Nici nu pot trece indiferenta prin fata unei patiserii in a carei vitrina exista placinte si alte bunatati. Si mai mult de atat recunosc ca pentru mine mancarea perfecta pentru un film romantic, intr-o seara tarzie, este cutia de inghetata savurata pana la ultima lingurita.
Este adevarat, insa, ca nu mi s-a propus niciodata sa prezint moda si nici dimensiunile 90-60-90 nu le-am atins. Mi-ar fi placut sa fiu slaba, atat de slaba incat sa mananc doar cat sa nu mor de foame, iar dupa doua inghitituri sa fiu satula. Ghinion, n-a fost sa fie asa!
Multa vreme am crezut ca greutatea face parte din mine si asa trebuie sa fie. Eram fericita ca am o famile si un copil sanatos, dar incepusem sa am indoieli ca am procedat bine fata de mine insami, nepasandu-mi cat si cand mancam.
